Nu mă fac vinovată de dependența ta falsă de mine. Nu cred în păcate primordiale atâta timp cât întrebările mele nasc frici și psihoze. Nu te face dependent de emoție căci emoția ta nici măcar vie nu mai e ci o boală a ciotului fără rădăcină. Nu-s nici măcar o statuie cuminte și imobilă, nici stea de pe cer nici clipă cu bătaie de inimă. Dezbracă-te de oftat și întreabă. Cu bisturiul în mâna te las să vezi că nu există ascuns sau ascunziș. Verifică singur că nu e vorba de altceva că și misterul stă în curu gol și crede de poți sau lasă să treacă și cupa asta. Nevinovata ta îți da sfatul suprem: nu sta dependent de emoție căci toată emoția ascunde în pelerină sa tot ce nu ți-ai dori să șți. Ți-aș fi scris și un poem care doare și unde mai mult despre mine decât despre ce-mi ceri dar lasă, l-am uitat și pe acesta pe o bucată de faianță în baie când mi-ai permis singură să respir câteva clipe. Iubire atât de iubire nu știu pe acest pământ să mai existe sau vânătoare mai mare. E un nimic îți spun dar eliberarea ta de mine nu vine. Nu cred în steaguri înfipte în pământul nici unei planete, nu cred în plinte și ziduri sau efemer dar lasă florile și aripile să respire și stai o secundă încremenit în tot ce ai fost tu până ieri.
Nu-s lanțuri și cătușe sau gloanțe de argint ce pot să dezbine nevoia de mine și știu cât de rău e dar răul meu nu e nimic decât curgere. Nu-s viciu sau pastilă ori păturică pufoasă care să îți confirme că e liniște și pace și te mint ascuzându-ți ceva de a cărui existență nu am habar și nu cred că-s vinovată prea mult sau mai mult decât vină de a fi a ta. De-s boală ori de-s blestem te vindecă cu fiecare gură de aer atunci când privești către cer.
